Drumul spre Romania din Anglia poate fi o experienta cu adevarat memorabila. Cel putin daca este prima data.
In aceasta calatorie este esential sa ai toate documentele si accesoriile corecte inainte de a pleca la drum. Pe langa asta, ar fi bine sa stii si cateva trucuri care te pot ajuta sa mai economisesti din bugetul de calatorie.
Afla ce acte ai nevoie, ce accesorii ai nevoie pentru masina, de unde poti cumpara vignetta pentru Austria, Ungaria si Romania, ce benzinarii sa folosesti pentru a economisi bani, cum sa iti planifici ruta corect dar si alte informatii necesare pentru drumul spre Romania din Anglia.
Cu putina pregatire, calatoria ta spre casa va fi mai placuta si mai putin stresanta. Iata tot ce trebuie sa stii!
Acest articol a fost reazliat cu sprijinul si sfaturile membrilor grupului Conduc.uk – Soferi Romani in UK.
Ce acte ai nevoie pentru drumul spre Romania din Anglia?
Cum am spus si mai sus, este foarte important sa ai la tine actele necesare pentru a trece punctele de frontiera linistit. Obligatia soferului este sa aiba la el:
- pasaport
- permis de conducere
- asigurarea printata
- dovada MOT-ului
- V5-ul masinii in numele soferului
- achitarea taxelor de drum (vignette)
- European Breakdown Cover (asigurare in caz ca ti se strica masina) – optional, dar indicat daca stii ca masina da semne ca ar putea sa-ti strice vacanta
NU ai nevoie de Green card sau International Driving Permit pentru a merge cu masina din Anglia in Romania. Chiar daca la iesirea din UK nu ti se vor cere actele de mai sus, la vama cu Romania sunt sanse foarte mari sa ti le solicite.
Pe langa acte, vei mai fi nevoit sa ai anumite accesorii in masina.
Care sunt accesoriile necesare pentru masina cand mergi spre Romania
Pentru a fi in siguranta si pentru a fi in legalitate, in drumul spre Romania din Anglia, vehiculul tau trebuie sa fie dotat cu urmatoarele accesorii:
- Stickere pentru unghiul luminii farurilor
- Vesta reflectorizanta pentru fiecare pasager
- Triunghi de avertizare
- Kit pentru modificarea luminii farurilor
- Extinctor
- Trusa de prim ajutor
- 2 fiole alcooltest (pentru Franta)
- Sticker cu UK
Din 2021 stickerele care contin literele GB si care sunt sau nu alaturi de steagul UE nu mai sunt valide.
De unde poti cumpara accesoriile pentru masina
Toate accesoriile se pot cumpara in drumul spre Calais (Franta) de pe feribot sau tren, dar daca vrei sa economisesti niste bani, poti sa le comanzi online (eBay / Amazon).
Asigura-te ca le vei comanda din timp, astfel nu va trebui sa platesti dublu sau chiar triplu pe feribot sau tren.
Planificarea rutei si achitarea taxelor de drum (vignette)
Este foarte important sa-ti planifici traseul inainte de a pleca la drum (desigur, acesta se mai poate schimba in functie de trafic) pentru a nu fi luat prin surprindere.
Planificarea ajuta la comfortul psihic, reducerea oboselii si pentru a face economie. Drumul spre Romania din Anglia poate deveni costisitor daca nu il planifici cum trebuie si din timp.
Ce aplicatie este mai buna pentru ruta Anglia – Romania
Aici parerile sunt impartite – unii recomanda Waze, in timp ce altii Google Maps. Eu am folosit Waze, dar recomand sa folosesti aplicatia cu care esti cel mai famirializat.
Pentru ca este facuta special pentru vehicule motorizate, aplicatia Waze iti ofera cateva avantaje cum ar fi atentionarile cu privire la camere, accidente sau blocaje in trafic – dar cu oricare din ele vei ajunge acasa.
Orice aplicatie vei folosi traseul tau trebuie sa fie Franta – Belgia – Germania – Austria – Ungaria – Romania.
Sfat: Orice aplicatie vei folosi, asigura-te ca descarci harta si offline in Google Maps. Da click aici pentru a vedea un tutorial daca nu stii cum sa descarci harta pentru ruta Anglia – Romania si a o folosi atunci daca nu ai conexiune la internet.
De unde cumperi bilete pentru feribot sau tren. Ce sa alegi?
Ce e mai convenabil pentru tine. In timp ce traseul cu feribotul este mai ieftin, cel cu trenul este mai rapid. Asa ca in functie de nevoile tale, poti alege una din aceste doua variante.
Calatoria cu feribotul dureaza 1.5h iar cea cu trenul 35 de minute.
Pretul biletelor variaza in functie de mai multi factori, insa factorul principal este data la care il cumperi. Cumpara biletul din timp pentru a economisi bani.
Poti cumpara bilete online de pe mai multe site-uri. Cele mai populare sunt DirectFerries sau P&O pentru feribot sau Le Shuttle – Eurotunnel pentru tren.
Incearca sa ajungi la ora afisata pe rezervarea pe care ai facut-o. Daca din anumite motive nu reusesti sa ajungi chiar la timp sau ajungi mai devreme, in pretul unui bilet normal ai o marja de eroare de 2 ore. Adica daca ajungi cu 2 ore mai devreme sau mai tarziu, in functie de locurile libere, vei putea sa te imbarci fara probleme.
Nu este necesara cumpararea unui bilet FLEXI daca iti planifici drumul cum trebuie pentru ca ai aceasta marja de eroare de 2 ore.
Cat dureaza drumul spre Romania din Anglia?
Drumul spre Romania din Anglia este destul de obositor si lung asa ca inarmeaza-te cu rabdare si energie buna pentru ca in functie de destinatia ta, drumul poate dura intre 30 si 40 de ore. In timpul asta am inclus si orele de odihna (daca se aplica si nu sunteti mai multi soferi).
La acest interval de ore mai trebuie adaugat drumul pana la feribot/tren + calatoria cu feribotul sau trenul.
Unde poti dormi pe ruta spre Romania. Cazare sau in parcare?
Aici nu mai e vorba de bani, ci de viata ta si a pasagerilor, asa ca nu o sa vorbesc din punct de vedere al economisirii banilor (pentru ca nu se merita).
Drumul spre Romania din Anglia este lung si obositor, mai ales daca nu esti invatat cu drumuri lungi si nu iti cunosti limitele foarte bine.
Pe langa opririle din parcari si un somn rapid de 30-60 de minute, personal recomand o noapte de odihna in Austria/Ungaria, in functie de unde crezi ca poti ajunge fara sa simti ca-ti pica ochii in gura.
Nu incerca sa pacalesti somnul cu 10 cafele si 4 energizante pentru ca nu va functiona. Tot ce vei face, in schimb, este iti scazi sansele de a te odihni in momentul in care oboseala isi va face aparitia, iar cafelele si toate energizantele din lume nu vor mai functiona.
Alege cu grija parcarile unde te vei opri pe ruta Anglia – Romania. Verifica sa fie cat mai securizate si parcheaza la lumina intotdeauna daca hotarasti ca vrei sa atipesti.
Cazarile, in functie de cate persoane sunteti in masina, pot diferi ca pret, dar daca o rezervi din timp folosind Booking.com, vei vedea ca nu sunt chiar asa scumpe in comparatie cu a-ti strica vacanta in Romania din cauza oboselii si a unui eventual accident. Fie el si mic.
Pretul unei cazari pe drumul spre Romania din Anglia se poate incadra intre £30 si £70 – in functie de preferinte si numarul camerelor / noapte.
Sfat: In primul rand, daca simti ca nu mai poti, opreste si ia o pauza (chiar si lunga) si incearca sa dormi. In al doilea rand, daca vrei sa dormi in Ungaria, cauta o cazare in orasele mari si cu parcare privata eventual pentru a evita orice neplaceri cu ‘prietenii’ nostri (mai ales daca ai numere de Romania).
De unde poti cumpara vignetta pentru Austria, Ungaria si Romania
Pentru a conduce prin aceste tari, este nevoie sa achiti o taxa pentru drum – vignetta. Aceasta se poate cumpara fizic din benzinariile de la intrarea in fiecare tara sau online.
Poti cumpara vignetta pentru Austria, Ungaria si Romania de pe site-ul i-Vignette (click aici) sau cum am mentionat mai sus, de la benzinariile din fiecare tara in care ai nevoie – asa mai poti lua si o pauza de cafea.
Nu uita sa lipesti vigentta pe parbriz odata ce ai cumparat-o!
Sfat: Nu te opri neaparat la prima benzinarie de la intrarea in tara respectiva pentru ca, deobicei, cozile sunt foarte mari. Te poti opri la urmoatoarea benzinarie pentru a cumpara vignetta.
Alte taxe de drumuri si poduri din UK
In functie de localitatea din care pleci din Anglia, exista posibilitatea sa trebuiasca sa achiti unele taxe in drumul spre iesirea din UK.
Una din cele mai populare taxe pe care trebuie sa o platesti este Dartford Crossing – podul care leaga centura Londrei de M2/M20 (autostrada spre Dover).
Atunci cand iti planifici ruta spre Dover, ai grija sa verifici cu ajutorul Google Maps / Waze ce taxe trebuie sa platesti si plateste-le in timp ce treci sau la scurt timp dupa pentru a evita orice amenda.
Cum poti evita preturile mari ale benzinei sau motorinei de pe autostrazi in drumul spre Romania din Anglia
Daca te intereseaza cum poti reduce bugetul pentru drumul spre Romania, un membru al grupului Conduc.uk de pe facebook a postat o lista foarte interesanta cu benzinarii care se afla in apropierea autostrazilor pe care vei merge spre casa.
Drumul spre Romania din Anglia poate deveni foarte costisitor, mai ales daca ai o masina care consuma mult. Daca este cazul tau sau doar vrei sa economisesti niste bani, mai jos este o lista cu benzinariile de unde poti alimenta la preturi locale.
- https://maps.app.goo.gl/tEF9M4V8n3buPPDf8
- https://maps.app.goo.gl/aMMNqYpS8T87yKEh9
- https://maps.app.goo.gl/6Rpg8w86nVVENyeR9
- https://maps.app.goo.gl/VB9cbpm9eVF1wFi26
- https://maps.app.goo.gl/chZLjVge7vhuERgb6
Cum poti salva lista in Google Maps pentru a-ti fi mai usor sa le localizezi atunci cand esti pe drum
Pentru a salva cele 5 benzinarii de mai sus in Google Maps, trebuie doar sa accesezi link-urile pe rand si sa adaugi fiecare benzinarie la Favourites (vezi imaginea de mai jos).
Atunci cand vei deschide harta, iti vor aparea cu o inimioara si vor fi mai usor de reperat.
Vezi si articolul nostru cu 8 sfaturi despre economisirea benzinei sau a motorinei (in general)
Daca ai o intrebare sau o nelamurire cu privire la drumul spre Romania din Anglia si nu ai gasit raspunsul in articol, alatura-te grupului nostru de pe Facebook si posteaza acolo. Sunt sigur ca vei primi un raspuns rapid!
Drum bun!
Ai ajuns la sfarsit!
Ne bucuram ca ai citit articolul nostru!!!!!
Daca ti-a placut (macar o parte din el) si vrei sa ne ajuti, il poti distribui pe o retea de socializare.