Cum obtii permis de conducere categoria B in UK

Procedura pentru a obtine un permis de conducere categoria B in Marea Britanie este foarte diferita de cea romaneasca.

Pasii pentru a obtine carnet de conducere, in UK, sunt urmatorii:

  1. aplicare pentru permis provizoriu de conducere
  2. testul teoretic – format din 2 parti
  3. testul practic
Permis de conducere categoria b

Cand poti incepe sa conduci cu permis provizoriu

A fi capabil sa conduci o masina este o abilitate fantastica; iti ofera libertatatea de a ajunge unde vrei, cand vrei.

In UK exista posibilitatea de a conduce o masina, cu scopul de a invata, fara sa ai permis de coducere normal – ci provizoriu.

Daca simti ca e momentul tau, trebuie sa indeplinesti cateva criterii inainte de a incepe sa inveti sa conduci:

  • trebuie sa ai 17 ani
  • trebuie sa ai permis de conducere categoria B provizoriu 
  • trebuie sa poti citi un numar de inmatriculare de la o distanta de 20m (cu ochelari sau lentile de contact daca este necesar)
  • masina pe care o conduci trebuie sa fie taxata si asigurata corespunzator (sa te includa pe asigurare ca incepator)
  • trebuie sa afisezi semnul de invatacel „L” in fata si in spatele masinii
  • trebuie sa fi supravegheat de un sofer care detine permis de conducere categoria B; acesta trebuie sa aiba minim 21 de ani si minim 3 ani de experienta.

Testarea practica pentru a obtine permis de conducere categoria B este destul de pretentioasa, fapt pentru care recomandam sa faci majoritatea lectiilor de conducere cu un instructor autorizat.

Conducerea cu un prieten sau un membru al familiei este destul de costisitoarea din cauza asigurarii. 

Este indicat ca elevul sa conduca acelasi tip de masina pana la terminarea scolii de soferi, pentru a nu fi indus in eroare.

Pe scurt, daca vrei sa inveti sa conduci in UK, apeleaza la un instructor autorizat!

Mai multe informatii despre permisul de conducere provizoriu vezi aici!

1. Aplicare pentru permis provizoriu in UK

Inainte de a incepe sa inveti sa conduci si de a trece toate cele trei examene (grila, perceptia obstacolelor si testul practic) trebuie sa aplici pentru permis de conducere provizoriu.

Pentru persoanale care au pasaport britanic exista posibilitatea de a aplica online; cine are pasaport sau buletin romanesc poate sa aplice doar prin posta.

Pentru a aplica prin posta ai nevoie de formularul D1 pe care il poti gasi la orice Post Office (posta) sau il poti comanda online de pe site-ul GOV.UK la adresa https://www.gov.uk/dvlaforms.

Impreuna cu formularul D1 vei primi un ghid despre cum se completeaza formularul si un plic gol pe care il vei folosi pentru a trimite formularul completat cu datele tale si o poza color (stil pasaport) impreuna cu pasaportul in original.

Costul este de £43 de lire si se poate plati foarte usor la posta.

*vei primi prin posta pasaportul si permisul de conducere provizoriu inapoi, separat.

*permisul provizoriu ar trebui sa ajunga in maxim 3 saptamani; daca nu l-ai primit in 3 saptamani, contacteaza DVLA online sau la numarul 0300 790 6801.

Odata ce ai primit permisul, vei putea trece la urmatorul pas – progamarea pentru testul teoretic.

2. Testul teoretic pentru permis de conducere categoria B

Inainte de a da testul practic, trebuie sa treci testul teoretic. Testul teoretic este format din doua parti:

  • Testul grila
  • Testul pentru observarea pericolelor (Hazzard perception)

Testarile vor avea loc intr-un centru de testari DVLA. Aceste centre se gasesc foarte usor accesand site-ul guvernului si introducand postcode-ul tau.

Testarile se noteaza separat; pentru a trece partea teoretica trebuie sa treci ambele teste.

Testul grila pentru permis de conducere categoria B

Testul grila se da intr-o sala cu calculatoare si ai la dispozitie 57 de minute pentru a-l termina.

Vei incepe cu 15 intrebari pentru a te acomoda cu sistemul, dupa care testul incepe si va trebui sa raspunzi la 50 de intrebari grila.

Pentru a trece aceasta parte trebuie sa raspunzi corect la 43 de intrebari din 50.

Dupa ce ai terminat toate intrebarile vei avea o pauza de cateva minute, dupa care, automat, va incepe testul pentru observarea pericolelor.

Exerseaza un test grila aici

Hazzard perception test (observarea pericolelor)

Al doilea test va fi la acelasi calculator si este un test cu clipuri video

Inainte de a incepe testarea vei viziona clip-ul de mai jos pentru a intelege ce trebuie sa faci.

Dupa ce ai terminat de vazut introducerea, urmeaza 14 videoclipuri; pe care nu vei putea sa le revizionezi odata ce s-au terminat.

In toate clip-urile exista cate un „pericol in desfasurare” (developing hazzard), mai putin in unul singur, unde vei gasi doua pericole.

Cand crezi ca ai depistat pericolul trebuie sa folosesti mouse-ul si sa dai un click.

Cu cat depistezi mai din timp pericolul, cu atat scorul tau va creste.

Fiecare video are un scor maxim de 5 puncte.

Ce este un pericol in desfasurare (developing hazzard)?

Orice ar putea sa schimbe viteza sau traiectoria masinii; ex: o persoana care trece strada sau o masina care intra intr-o intersectie.

Deci, odata ce crezi ca exista un pericol in desfasurare apasa pe mouse.

Nu vei fi depunctat daca apesi atunci cand nu este vreun pericol, dar vei fi depunctat atunci cand apesi constant (fara sa fie nevoie).

Pentru a trece testul ai nevoie de 44 de puncte din 75.

Exerseaza un test video aici.

!!ATENTIE!! Examenul teoretic va suferi mici modificari incepand cu Aprilie 2020. Vezi aici ce schimbari se vor introduce.

2.1 Aplicatie sau carti pentru examenul teoretic

Carti pentru examenul teoretic

Inainte de a te apuca de invatat, trebuie sa stii ca intrebarile si video-urile din testarea teoretica sunt inspirate din 3 carti:

The Highway code (Codul rutier)

Know your traffic signs (Semne de circulatie)

Driving – the essential skills 

Toate cartile se gasesc de cumparat online sau la magazinele de pe high street, dar noi recomandam altceva. 

Sunt foarte multe materiale de unde poti invata, dar cel mai bine ar fi sa le ai pe toate intr-un singur loc

Cartile costa in jur de £20.

Aplicatie pentru examenul teoretic

Exista o aplicatie oficiala, creata de DVSA, unde vei gasi toate informatiile de care ai nevoie. 

Pe langa informatii, vei putea face chestionare si practica pe video-uri, care te vor ajuta foarte mult la examen.

Aplicatia costa £4.99 si este disponibila pe App Store si Google Play.

Descarca aplicatia pentru Android

Descarca aplicatia pentru IPhone

 

2.2 Progamare si costul testului teoretic

Se recomanda programarea cat mai rapid intrucat exista riscul sa fie asteptari chiar si de 2-4 saptamani pana vei gasi un loc liber.

Progamarea poate avea si un rol motivational, pentru ca va trebui sa te pregatesti pana la data respectiva.

Cum te programezi pentru testul teoretic pentru permis de conducere categoria B?

Atunci cand crezi ca esti pregatit pentru examenul teoretic, trebuie doar sa accesezi pagina guvernului pentru a te programa. 

Programeaza-te pentru testul teoretic (click)

Pentru progamare ai nevoie de permisul provizoriu, adresa de email si un card de credit/debit.

Cat costa testul teoretic?

Va trebui sa platesti £23 pentru ambele parti.

3. Scoala de soferi in UK (Testul practic)

Dupa cum am mentionat si mai sus, in UK, poti invata sa conduci de la prieteni si familie dar acestia trebuie sa aiba 21 de ani, sa aiba permis de cel putin 3 ani si sa fie asigurat, impreuna cu tine, pe masina pe care o vei conduce tu.

Acest lucru nu este deloc recomandat si este o pierdere de timp.

Pentru a-ti obtine permisul de conducere categoria B ai nevoie de o scoala de soferi si de un instructor bun.

Motivele ar fi multe, dar cel mai important este ca cerintele si examenul in sine este diferit fata de examenul care se da in Romania.

De ce ai nevoie de un instructor?

Este important sa inveti sa conduci bine de la inceput
Instructorii sunt pregatiti special pentru a te invata tot ce trebuie pentru a trece testul practic si pentru a fi in siguranta pe strazi.
Condusul in UK poate fi stresant pentru incepatori dar datorita experientei instructorului, vei putea trece mai usor peste emotii.
Un instructor auto te va ajuta sa devii un sofer increzator care conduce in siguranta.

Instructori auto / Scoala de soferi in UK. Cum ii gasesti?

Daca ai cunostinte care au dat pentru permis in UK si iti pot recomanda un instructor bun, apeleaza la ele.

Poti gasi foarte usor instructori auto autorizati online (Google) sau local (Highstreet).

De asemeni, pe site-ul GOV.UK poti gasi o scoala de soferi sau un intructor auto in orasul tau – https://www.gov.uk/find-driving-schools-and-lessons.

Alegerea instructorului este un aspect important; trebuie sa alegi un instructor bun pentru tine. 

Incearca sa gasesti unul care are o reputatie buna (review-uri), este punctual si are o masina care ti se potriveste.

Progamare pentru examenul practic

Nu exista un numar minim de ore pe care trebuie sa-l faci pentru a te programa la test. 
Totusi, ca idee, majoritatea persoanelor fac intre 30-50 de ore.Dupa ce ai facut orele de practica si te simti increzator, ii poti cere instructorului sa te programeze pentru testarea finala.

Cat costa scoala de soferi in UK?

Scoala de soferi in UK poate costa mult. Pretul este influentat, in cea mai mare parte, de numarul de ore de care ai nevoie pentru a obtine permis de conducere categoria B.

Pretul mediu pentru o sesiune de condus este de £24; daca ai nevoie 40 de ore vei plati in jur de £950.

La acest pret se adauga costurile examenului teoretic + aplicatie + permis provizoriu (£75) si pretul examenului practic (in jur de 100-150) – in total  aproximativ 1150.

Desigur, pretul, poate varia mult de la instructor la instructor. Contacteaza mai multe scoli de soferi inainte de a alege una.

Cateva scoli de soferi din UK ofera pachete speciale de ore la preturi avantajoase; este bine sa verifci toate ofertele de pe piata.

Este foarte putin probabil sa economisesti bani cu instructor mai ieftin sau cu ore putine de conducere. Exista probabilitatea sa dai exmamenul de mai multe ori – fapt care te va costa.

Intrebari frecvente

Pot sa fac scoala de soferi in UK cu buletinul romanesc?

Momentan, da. Dupa 31 Ianuarie 2020 va trebui sa verifici daca se va mai putea.

Poti conduce cu permis provizoriu in UK?

Poti conduce atat timp cat esti supravegheat de un sofer asigurat pe masina care o conduci, in varsta de minim 21 de ani si care sa aiba minim 3 ani de experienta. Deasemeni, ai nevoie si tu de asigurare si de semnul de invatacel ‘L’.

Exista instructori romani in UK?

Da, dar nu in fiecare oras. Cauta online.

Cat costa scoala de soferi in UK?

Pretul variaza intre £900 si £1200, dar la inceput ai nevoie de £50 de lire pentru permisul provizoriu si examenul teoretic.

Care sunt pasii pentru a obtine permis de conducere categoria B?

Permis provizoriu -> Scoala de soferi -> Examen teoretic (2 parti) -> Examen practic

Pot folosi permisul provizoriu ca dovada de adresa?

Da.

Pot da examenul teoretic dupa ce am inceput orele de conducere?

Da.

Care este diferenta dintre semnul „L” si „P”?
  • Semnul „L” (obligatoriu) este folosit doar cand conduci cu permis provizoriu.
  • Semnul „P” (optional) este folosit dupa ce ai obtinut permisul de conducere.
 Cat timp este valabil testul teoretic?

Testul teoretic este valabil 2 ani. Deci ai la dispozitie 2 ani pentru a trece si examenul practic.

Ai ajuns la sfarsit!

Ne bucuram ca ai citit articolul nostru!!!!!

 Daca ti-a placut (macar o parte din el) si vrei sa ne ajuti, il poti distribui pe o retea de socializare.